Medicul care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci: „Avea limba umflată. Nu știu de ce”

Publicat: 23 oct. 2018, 12:00 Autor: D. C. Vedete
Medicul care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci: Avea limba umflată. Nu știu de ce

Ministrerul Sanatatii a cerut o ancheta in cazul mortii lui Ilie Balaci si apar primele detalii despre ce s-a intamplat imediat cand l-au gasit medicii.

Medicul care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci: „Avea limba umflată.” Ilie Balaci a murit duminică dimineață, în apartamentul mamei sale din Craiova, deși medicii de pe ambulanță au încercat să îl resusciteze o oră și jumătate. În urma autopsiei, s-a stabilit că fostul mare fotbalist al României a decedat din cauza unui infarct miocardic și a unei insuficiențe respiratorii.

„Eu am fost prima mână. Familia a apelat la 112, noi am luat fișa și am plecat imediat. Noi am venit de la un alt caz, de la o altă resuscitare. Am fost apoi direcționat acolo. Am ajuns acolo, se făcea BLS (suportul vital de bază – n.r.) de către o doctoriță de la Urgență care ajunsese în zonă la o rudă din familie, a văzut ce s-a întâmplat și a intervenit. Ea nu avea însă echipamente. Am ajuns noi, am început administrarea adrenalinei“, a explicat dr. Traian Măgală, conform gds.ro.

Medicul Măgală a mai spus că, împreună cu ceilalți colegi, s-a luat decizia de a apela la SMURD.”S-a luat decizia să fie chemat SMURD. S-a luat în considerare că în cazul domnului Balaci ar fi survenit un infarct. Problema este că noi nu avem în dotare medicația necesară, adică nu putem administra tromboliză. Noi suntem medici de familie, nu am făcut o specialitate. Tromboliza se administrează sub control cardiologic. Și în Urgență vine cardiologul, face ecograf, decide dacă trombolizează sau nu.”

Medicul care i-a acordat primul ajutor lui Ilie Balaci: „Avea limba umflată.”

„Cei de la SMURD au fost chemați pentru a face tromboliza. Noi i-am ajutat la manevre, apoi ne-am retras”, a mai spus doctorul Traian Măgală, nu înainte de a mai face câteva precizări: „Avea edem laringian, adică avea limba umflată. Nu știu de ce. Asta se poate vedea la autopsie. Nu pot să fac speculații, dacă era ceva anatomic sau a apărut din cauza unei reacții. Am reușit, în final, să îl intubăm”. a mai declarat medicul

Publicat: 23 oct. 2018, 12:00 Autor: D. C. Vedete
Pe aceeași temă
×